Candidaturile pentru funcțiile de membru în consiliul colegiului teritorial, de reprezentant în Adunarea generală națională și de membru în comisia de cenzori se depun în perioada
16 AUGUST 2024 – 3 SEPTEMBRIE 2024
- personal, la sediul colegiului teritorial, în timpul programului de lucru afișat;
- poștă sau curier, situație în care candidatura depusă la poștă sau curier trebuie să ajungă la destinație până în ultima zi;
- poștă electronică, în timpul programului de lucru afișat.
Candidaturile vor cuprinde
- Declarația de candidatură tehnoredactată; modelul declarației de candidatură este prevăzut la Anexa nr. 2 din Regulamentul electoral, click aici
- Un curriculum vitae (în limba română)
- O scrisoare de intenție care va cuprinde motivația candidatului, exprimarea interesului pentru poziția vizată, propuneri concrete pentru îmbunătățirea activității colegiului etc.
Medicii membrii CMR au dreptul de a candida pentru funcțiile de membru în consiliul colegiului teritorial, de reprezentant în Consiliul național, de reprezentant în Adunarea generală națională și în comisia de cenzori, dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:
- sunt înscriși în colegiul teritorial unde depun candidatura;
- au cotizația plătită la zi (până la 30 iunie 2024);
- nu au fost sancționați disciplinar sau penal, în baza unei hotărâri definitive, în ultimii 5 ani;
- au deținut mai puțin de 5 mandate succesive în organele de conducere ale CMR la nivel teritorial sau național, cu excepția funcției de membru în comisia de cenzori căruia nu i se aplică această condiție.